marți, 31 iulie 2018

„Nopți albe. Jurnal de călătorie în Egipt” de Oana Păun

Orașul e făcut din două părți. Și fiecare din părți e formată din ore: orele în care te încrunți și orele în care zâmbești. Acum suntem în orele de zâmbit, care încep când apune soarele. Când soarele se hotărăște să nu ne mai chinuie cu căldura lui, totul devine suportabil. Pe măsură ce orele de zâmbit înaintează, se înserează și, la un moment dat, ne culcăm. Așa se face că ne culcăm zâmbind și, din inerție, înainte de a redescoperi canicula, praful, claxoanele, vârtejul nebun al orașului nebun, ne trezim tot zâmbind.

Nopți albe. Jurnal de călătorie în Egipt” este povestea unei tinere absolvente a secției de arabă de la Universitatea din București. Oana, dornică să descopere Egiptul, aplică în anul universitar 2000-2001 pentru o bursă de studiu în Cairo, bursă de care urmează să se bucure timp de nouă luni alături de alte câteva studente de la diferite specializări.

Dincolo de atât de multele diferențe dintre noi, nu suntem decât niște fete plecate într-o mare călătorie și asta ne apropie mai mult decât ne depărtează orice deosebire.

Și încă ce călătorie! 
Așa cum probabil mulți dintre voi știți, studierea unei limbi străine sau a unei culturi diferite, cel mai bine se face în locul de care aparțin acestea. Cu toate astea, acest tip de scenariu este de cele mai multe ori imposibil sau foarte greu de realizat, așa că studiul se face în instituțiile de învățământ sau pe cont propriu, ca apoi, ajuns în țara a cărei limbă ai studiat-o, să realizezi că ce știi tu este doar o mică parte din complexitatea țării respective și că ușurința cu care îi înțelegeai pe cei care vorbeau limba străină rar și clar, nu se mai aplică. Prin astfel de momente trece și Oana. Cu toate că a studiat araba, știe bine teoria și o folosește încrezătoare în România, odată ajunsă în Egipt parcă are loc și o schimbare în toate cunoștințele pe care tânăra le deține. Localnicii vorbesc în ritmul lor, cu mult diferit de cel cu care era ea obișnuită, iar obiceiurile și regulile de care trebuie să țină cont sunt de cele mai multe ori informații noi pe care le află abia după lungi momente de confuzie.  

Cât de diferit pot vorbi oamenii aceeași limbă!

Mi-a plăcut mult de tot felul în care Oana Păun a povestit experiența ei încărcată de curiozitățile localnicilor și ale tinerelor, zilele dedicate descoperirii orașului în care au fost cazate și nu în ultimul rând, felul în care a evoluat prietenia ei cu celelalte studente. Cu toate că nu a existat o chimie încă de la început, fetele au reușit să-și acorde timpul necesar pentru a se cunoaște mai bine, ca în timp să se poată bucura împreună de aventurile ce urmau să vină. 

În același timp, în perioada petrecută în Egipt, fetele învață să fie atente la propunerile celor cu care au ocazia să se întâlnească, de la vânzători până la studenți sau adulți care par foarte bine intenționați, până când propunerile lor sunt disecate cu un mai mare simț al răspunderii. Cu ajutorul internetului și al diferitelor aplicații ce oferă informații despre locurile vizitate, tinerele încep să se integreze și să recunoască mai rapid oamenii în care pot avea încredere. 

Afară, într-adevăr, dincolo de tulpinile groase ale bananierilor, care împreună formează coloanele unui palat fără ferestre, zeul-soare ne așteaptă zâmbind atotștiutor.

Jurnalul de călătorie al Oanei Păun este o lectură plăcută și interesantă în același timp. Recomandată poate cu precădere studenților secției de arabă, pentru că ei se pot regăsi cel mai ușor în rândurile acestei cărți, sunt convinsă că oricine se poate bucura de călătoria în Egipt văzută prin ochii unor tinere entuziasmate și curioase. Piramide, umor, prietenie, studiu, cumpărături, schimbări, mâncare delicioasă, muzică deosebită și mulți alți factori, alcătuiesc o experiență ce-l face pe cititorul să viseze neîncetat la o excursie în frumoasa țară arabă. 

vineri, 29 iunie 2018

„Bonobo și ateul” de Frans de Waal

Totul pornește de la existența a două teorii. Pe scurt, una dintre ele susține că oamenii se nasc răi, iar cealaltă că oamenii se nasc buni. În cazul primei teorii, oamenii, în esența lor, sunt răi, egoiști și incapabili să ajute altă ființă, excepție făcând situațiile în care au ceva de câștigat sau sunt motivați de frică. În cea de-a doua teorie, oamenii sunt văzuți ca indivizi înzestrați cu empatie, bunătate, dorință de înțelegere și apartenență. Frans de Waal pornește (așa cum se menționează și pe copertă) în căutarea umanismului printre primate, dorind să infirme teoria conform căreia oamenii sunt incapabili să făcă bine dacă nu le este amenințată bunăstarea în vreun fel sau că singura care îi ține departe de un comportament înfiorător este credința.

Aducând în discuție felul în care strămoșii noștri trăiau înainte de apariția religiei, trai care conținea norme sociale și comportamente ce dovedeau capacitatea lor de a lua decizii în favoarea binelui individual, dar și de grup, Frans de Waal povestește cum oamenii și-au pus problema funcționării sociale cu mult înainte ca religiile actuale să fie întemeiate. Felul în care ființele lucrează la binele societății poate fi observat foarte ușor și dacă privim celelalte primate pentru a vedea cum manifestă tendințe acceptabile din punct de vedere moral, lucru care dovedește că moralitatea nu este nicidecum o invenție umană.

Trăim într-o lume în care înrudirea noastră cu primatele e din ce în ce mai larg acceptată. Fără îndoială, omenirea va continua să producă dovezi ale superiorității omului, care însă nu rezistă mai mult de zece ani fără a fi contrazise. Dacă ne uităm la specia noastră fără să ne lăsăm orbiți de progresele tehnologice din ultimele câteva milenii, vom vedea o ființa din carne și oase, cu un creier care, chiar dacă e de trei ori mai mare decât al unui cimpanzeu, nu are nimic inedit. Nici măcar mult lăudatul nostru cortex prefrontal nu le depășește neapărat prin dimensiune pe cele ale altor primate. Nimeni nu pune la îndoială superioritatea intelectului nostru, dar nu avem nevoi sau dorințe de bază pe care să nu le regăsim și la rudele noastre apropiate.

Apropo de rudele noastre apropiate, se pare că atât bonobo, cât și cimpanzeii sunt cele mai apropiate rude ale omului. Poate nu vă așteptați, dar diferența dintre cele două specii - din punct de vedere al comportamentului - este destul de mare. Dacă în rândul cimpanzeilor conflictele se rezolvă întotdeauna apelându-se la violență, bonobo aleg să ajungă la împăcare prin sex (acesta fiind folosit în mai toate situațiile: evitarea conflictelor, dovedirea afecțiunii, reducerea stresului, solidificarea statutului social sau ca un simplu salut). Acest comportament îi face pe bonobo să aibă libertate sexuală, ceea ce înseamnă că actul sexual apare între toate combinațiile de vârste și genuri. Altă diferența importantă este reprezentată de conducere: cimpanzeii sunt întotdeauna conduși de un mascul, pe când bonobo au mereu la conducere o femelă.

Un lucru care mi s-a părut de apreciat la această carte a fost felul în care autorul (ateu) vorbește despre religie, fără să încerce vreun atac la adresa aceasta. Din contră. Cu toate că nu susține ideea conform căreia avea nevoie de religie pentru a fi capabili de moralitate, Frans de Waal nu uită să menționeze că religia se află printre oameni de multă vreme și că nu poate fi ștearsă atât de ușor pe cât și-ar imagina anumite persoane. Abordând răul făcut de oameni și din cauza religiei, dar și din cauza științei (cel de-al Doilea Război Mondial, război care a provocat un rău uriaș în numele unei teorii științifice care propunea evoluția controlată de om), spusele autorului fac clar faptul că din punctul lui de vedere, religia aparține de viața personală a fiecăruia și că alegerea, fie că este în favoarea acesteia sau nu, ține de fiecare în parte și ar trebui respectată de toți ceilalți. Până la urmă, ne este indicat să înțelegem nevoia de religie decât să o desființăm sau ironizăm.

Nu folosește la nimic să încerci să convingi un om să renunțe în mod rațional la o idee la care nu a ajuns tot pe cale rațională. 
(...)
La fel cum pompierii sunt uneori piromani pe ascuns, iar homofobii sunt homosexuali reprimați, putem presupune oare că și o parte dintre atei tânjesc în secret după certitudinea oferită de religie?

Viziunea sângeroasă pe care o avem despre natură dispare pe măsură ce numărul paginilor citite se mărește. De multe ori, comparațiile făcute între acțiunile omului și cele ale altor animale pot să ajungă o jignire pentru acestea din urmă. Un exemplu ar fi momentul în care un om nu se poate controla și este automat comparat cu un animal. La o privire mai atentă asupra comportamentului animalelor, chiar și a celor pe care unii le avem ca animale de companie, putem să recunoaștem că respectiva comparație este eronată. Animalele sunt capabile să separe impulsul de acțiune (ați văzut vreodată o pisică ce așteaptă momentul potrivit pentru a-și prinde prada?). 

„Bonobo și ateul” a devenit una dintre cărțile pe care le recomand cu mare drag încă de când am terminat-o de citit! Subiectul abordat este atât de complex și atât de bine construit în jurul primatelor (și a altor animale), cu tot cu exemple și povestioare din viața autorului, încât îmi este imposibil să fac o recenzie care să reflecte adevărata valoare a acestei lecturi. Frans de Waal face dintr-o carte ce poate să pară prea serioasă, o lectură plăcută, interesantă și numai bună de îmbrățișat. Iubirea pentru animale și respectul pentru acestea reiese din fiecare pagină a cărții, cu tot cu încurajarea cititorilor de a nu subestima inteligența și bunătatea animalelor.

miercuri, 30 mai 2018

„Mari mituri despre relațiile intime” de Matthew D. Johnson

Cu toate că relațiile intime par să fie un subiect despre care oamenii vor să afle cât mai multe, sunt și un subiect despre care oamenii vorbesc puțin, ferit și de cele mai multe ori, fără sinceritate. În același timp, deși sunt un factor care influențează calitatea vieții, relațiile intime par să fie tratate cu superficialitate, construite după ureche, influențate de gura lumii și chiar transformate într-un accesoriu de captare a atenției. De la principii sexiste, la idei create ca să distrugă șansele unui cuplu și referitor la miile de cărți despre relații, toate scrise de experți, toate garantând să rezolve orice problemă, mi se pare important să punem sub semnul întrebării multe dintre lucrurile pe care le știm și să le căutăm proveniența. În timpuri în care oricine poate să scrie o carte și să o publice, în timpuri în care dacă ai o relație reușită sau dacă ai învățat ceva dintr-o relație eșuată ești automat expert în relații și - evident - scrii o carte, atenția cititorilor ar trebui să fie mărită atunci când pornesc în culegerea de informații sau experiențe. Experiența lui X nu este un adevăr absolut, experiența ta sau a mea nu este un adevăr absolut. Chiar dacă sună bine, chiar dacă ne gâdilă orgoliul sau ne dă dreptate, este informația primită și reală? Și mai bine, este ea potrivită în toate cazurile? Niciodată. 

Matthew D. Johnson își propune să ofere cititorilor o lectură plăcută și nu foarte solicitantă, alegând să nu își umple lucrarea cu informații despre metodologia de cercetare sau despre datele obținute, ci să ofere cât mai multe informații clare, ușor de înțeles și de încorporat în bagajul de cunoștințe al oricărui cititor. Pornind de la clarificarea noțiunii de „relații intime” (relațiile apropiate care au, cel puțin potențial, o dimensiune sexuală, cum ar fi relația cu soțul sau soția, cu prietena intimă sau cu prietenul intim), cartea de față începe să ne prezinte unele dintre cele mai cunoscute mituri construite pe baza acestor relații. La rândul lor, miturile alese pentru a fi disecate, sunt împărțite în șase categorii: sex, atracție și curtare, întâlniri online, relațiile dintre persoanele de același sex, prezicerea succesului sau eșecului unei relații, dispute, dezacord și disoluție. De ce tocmai relațiile intime?

...sănătatea fizică. Asocierea dintre calitatea relației intime și sănătatea fizică este una robustă, fie că este măsurată la nivelul activității celulare (vezi G.E. Miller, Dopp, Myers, Stevens & Fahey, 1999), fie la nivelul morbidității (vezi Langhinrichsen-Rohling, Snarr, Slep, Heyman & Foran, 2011). Cu alte cuvinte, calitatea relațiilor intime este o problemă de viață și de moarte. De exemplu, dacă suferiți de o afecțiune cardiacă, aveți mai multe șanse să duceți o viață mai lungă dacă dacă aveți o relație bună cu partenerul, nu una proastă (Coyne și colab., 2001). Sănătatea fizică și calitatea relației sunt în strânsă legătură una cu cealaltă, iar această asociere se confirmă în mai toate culturile și grupurile rasiale ori etnice (McShall & Johnson, 2015b).
...sănătatea mentală. Ca și în cazul sănătății fizice, satisfacția în relație este corelată cu sănătatea mentală. Rezultatele cercetărilor sunt foarte clare, disfuncțiile mariale fiind asociate cu zece dintre cele mai comune 11 afecțiuni mentale (Whisman, 2007), o concluzie care (la fel ca în cazul sănătății fizice) se confirmă în mai toate grupurile rasiale și etnice (McShall & Johnson, 2015a).

Cu alte cuvinte, relațiile contează - sau mai bine spus calitatea relațiilor contează - și cu toate astea putem observa o majoritate de oameni care aleg să le ignore importanța, care aleg să rămână doar cu informațiile primite din mass-media sau povestirile prietenilor, informații care nu fac decât să mențină confuzia. „Mari mituri despre relațiile intime” poate fi privită ca una dintre cărțile ce-și ajută cititorii în procesul de autoeducare, scopul ei fiind - așa cum menționează și autorul - „să înlăture o parte dintre confuziile cu privire la relațiile intime”.

Din punctul meu de vedere, un mare plus al acestei cărți este felul în care autorul vorbește cititorului. Spre deosebire de alte cărți care au aceeași temă sau care se intersectează pe alocuri cu aceasta, în cartea sa, Matthew D. Johnson, subliniază de câteva ori cât rău poate face generalizarea atunci când vine vorba de relații. După spusele acestuia, oamenii au tendința să își exprime părerea despre comportamentul uman bazându-se pe propriile experiențe și cu toate că intuiția ne poate ajuta de multe ori, la fel de ușor ne poate și înșela. Conștient fiind că există nenumărate cărți despre relații, toate scrise aparent de experți în acest domeniu, toate cât se poate de convingătoare, autorul ne încurajează să ne întoarcem privirea și spre dovezile științifice, dar și spre ideea de unicitate. Pe scurt, nu există o rețetă cu aplicabilitate generală atunci când vine vorba de relații (și de multe alte aspecte ale vieții). Ce funcționează pentru X, e posibil să nu funcționeze pentru Y. Un exemplu bun este legătura dintre satisfacția sexuală și satisfacția într-o relație. Se pare că aceste două elemente sunt corelate într-o măsură limitată. Acest lucru înseamnă că...

...pentru unele cupluri, o viață sexuală nesatisfăcătoare acompaniază o căsnicie nefericită, însă pentru alte cupluri insatisfacția din viața sexuală nu are legătură cu fericirea din cadrul relației (am întâlnit, de asemenea, și cupluri în care partenerii erau profund nefericiți și disfuncționali, însă viața lor sexuală era activă și satisfăcătoare).

Ați auzit vreodată că e indicat să fiți subtil/subtilă atunci când vă doriți o relație cu cineva? Ei bine, problema cu subtilitatea este că poate să fie înțeleasă greșit sau chiar ignorată complet. Conform studiilor menționate în această carte, atât femeile, cât și bărbații, reacționează bine la replicile directe sau la cele inofensive, în comparație cu replicile îndrăznețe sau cu replicile subtile. În cazul femeilor, mitul conform căruia acestea ar trebui să dea impresia că sunt inaccesibile se pare că nu ajută atât de mult pe cât ne-am fi așteptat, înțelept ar fi ca ele să dea de înțeles că sunt inaccesibile altor bărbați, nu celui cu care își doresc o relație.

De la mituri conform cărora bărbații au un libido mai intens decât femeile, contrariile se atrag, copiii crescuți de cupluri formate din parteneri de sex opus au o viață mai bună decât cei crescuți de cupluri formate din parteneri de același sex, pana la mituri care susțin că este mai bine ca partenerii să locuiască împreună înainte de a se căsători pentru a se lămuri dacă au ales persoana potrivită, nașterea unui copil îi apropie de parteneri, bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus, doar bărbații comit acte de violență într-o relație intimă etc. Toate sunt analizate și explicate cu minuțiozitate, îmbogățite cu exemple și studii care validează științific informațiile pe care le primim. 

Matthew D. Johnson își încheie cartea „Mari mituri despre relațiile intime” amintindu-ne că în mai toate tradițiile religioase și practicile spirituale din lume, ideea principală este aceea de a ne iubi unii pe alții. 

Când discut cu diverse persoane despre problemele din relațiilor lor, mereu revin la ideea de dragoste. (...) Examinând cu atenție conflictele din relații, încerc să-i ajut pe oameni să înțeleagă că acțiunile lor sau inacțiunile lor transmit un mesaj despre dragostea pe care o simt. 

vineri, 18 mai 2018

L de la Legătură

- Începusem să cred că e vorba de o perioadă anume când toate se duc de râpă, dar se pare că nu e vorba de așa ceva.
- Îți dai seama cât de simplu ar fi să știm exact când vin zilele proaste?
- Crezi? Pentru că eu sunt din ce în ce mai convinsă că informațiile de genul ăsta nu aduc nimic bun. 
- Cum nu? Acum ai o listă nouă cu cărți de cumpărat, noi curiozități, noi culori preferate..
- Iar toate astea ar fi un semn bun dacă aș fi avut o problemă cu vechea listă, vechile curiozități sau culori. Apreciez și partea plină a paharului, dar în cea mai mare parte a timpului îmi e greu să o văd. 
- Țin să îți reamintesc că am mai mers o dată pe drumul ăsta, iar acum ar trebui să fie mai ușor. Ar trebui să știm pașii, să îi facem mai siguri și mai apăsați. Acum știm ce urmează.
- Iar partea asta cu știutul..
- Bine, gândește-te la călătoria cu trenul. Ai spus că prima dată ai nevoie de ghidare, apoi te descurci când mai e cazul. De ce nu poate să fie așa și în cazul nostru?
- Pentru că noi nu vorbim de o călătorie cu trenul. Hai să ne întoarcem la lista cu cărți. Ce crezi că o să se întâmple cu ele în final? Eu îmi amintesc foarte bine ce s-a întâmplat cu ele data trecută și atunci aveau și un preț mai bun! Cui îi mai pasa de așa ceva când călătorești cu trenul?? Sigur, o să știu de unde să iau bilet, de unde să iau trenul, la ce oră vine și pe ce loc să mă așez. Pe de altă parte, nu o să știu cât o să mă coste, cât o să dureze sau unde o să mă ducă - pentru că pe biletele astea nu scrie niciodată nimic. 

duminică, 29 aprilie 2018

„Înțelepciunea furiilor noastre” de Marc Pistorio

Nu mai țin minte dacă am vorbit despre Marc Pistorio după ce am terminat de citit cartea „Spune-mi pe cine iubești ca să-ți spun cine ești”, dar mi-am păstrat părerea și după „Înțelepciunea furiilor noastre”. Pe scurt, Marc Pistorio, psiholog clinician, psihoterapeut, mediator civil și comercial, ne explică ce stă în spatele furiei noastre sau a celor din jur. Așa cum s-a întâmplat și cu prima carte menționată, limbajul este unul accesibil tuturor, iar explicațiile sunt diverse, făcând cu atât mai ușoară înțelegerea. Cu toate că nu este o carte care să intimideze prin mărimea sa, conținutul este complex și reușește să atingă destul de multe puncte ce ar putea reprezenta un interes atunci când vine vorba de furie. Conținutul este împărțit în trei mari părți: furiile îndreptate spre ceilalți, furia îndreptată împotriva sinelui și să te construiești fiind pe deplin conștient de furia ta.

1. Furiile îndreptate spre ceilalți.

Suntem un produs pur al emoțiilor și există subtilități privind realitatea identității noastre.

Furia, în cele mai multe situații, este construită din alegerile noastre de a refula anumite emoții. Cu toate astea, așa cum sper că nu mai este un mister pentru nimeni, emoțiile pe care încercăm să le ignorăm și să le ascundem, rămân prezente ca un semn permanent al unei suferințe reprimate. Din cauza felului în care suntem învățați să privim emoțiile, acestea par să ne fi devenit dușmani și din ce în ce mai multă lume ajunge să creadă că dacă nu simt nimic, atunci nu îmi va face rău. Acest tip de persoane, nu acceptă să își simtă emoțiile și se condamnă la o viață în singurătate sau intră în relații cu persoane care au făcut aceeași alegere de a nu simți nimic. Există și cazuri în care, inconștient, persoana căreia îi lipsește sentimentul emoțional a ales un partener diferit, un partener care nu își ignoră partea emoțională, tocmai din dorința de reconectare cu propriile emoții. 

Pentru că nu suntem roboței, este important de înțeles că emoțiile fac parte din noi și că orice planuri am construi pentru a le evita, mereu vor găsi o cale de a se întoarce în viețile noastre. Singurul mod în care putem să nu le transformăm în monștrii mai mici sau mai mari, este să le înțelegem și odată cu acest lucru, să învățăm cum să le folosim în avantajul nostru. Un prim pas pentru înțelegerea lor, ar fi să ne dăm voie să le simțim, iar pentru asta, de cele mai multe ori apare o luptă cu ideile socio-culturale cu care am fost învățați: oamenii puternici nu plâng, doar fetițele plâng, nu putem plânge decât atunci când situația este într-adevăr tragică (moartea unui copil, o catastrofă naturală etc.) - iar exemplele pot continua la nesfârșit. Ideile de acest tip, elimină particularitățile individuale ale individului și încurajează trăirea emoțiilor doar în spații ferite și doar dacă ne permite contextul. Atunci când încercăm să ne adaptăm acestor principii, începem să creăm o distanță față de sine și să alimentăm tot felul de frustrări care la rândul lor ne vor alimenta furia.


Tot în această parte a cărții, Marc Pistorio ne explică de ce este important, în calitate de părinți, să le dăm copiilor explicații atunci când aceștia ni le cer, astfel evitând ca ei să obțină răspunsurile dorite prin metode mai puțin adecvate sau să își construiască propria părere, de cele mai multe ori fără niciun fundament bazat pe realitate. O altă situație „discutată” este și ce a reproducerii schemelor interacțiunilor neplăcute, pentru a încerca să preluăm controlul asupra lor. Un exemplu în acest caz sunt persoanele care mereu par să își aleagă partenerul nepotrivit. În mod inconștient, dacă am fost neapreciați în copilărie, vom intra într-o relație cu o persoană care ne devalorizează, pentru a încerca să controlăm ce ne lipsește - și ce ne-a lipsit și în copilărie - de data asta sperând să ne facem recunoscuți și iubiți. Așa cum poate vă așteptați, acest tipar nu reușește decât să genereze o nouă suferință și să aducă în relație același disconfort pe care îl simțeam și în relația cu părinții. În astfel de situații, este recomandat să ne resemnăm și să înțelegem că anumite persoane din trecutul nostru ne sunt interzise în viața de adult

Marc Pistorio ne mai „vorbește” despre: femeile care se forțează să aibă relații sexuale (cedând presiunii partenerului, convinse fiind că refuzul le-ar pune în pericol relația), femeile și bărbații care se condamnă la celibat (singuraticii, petrecăreții, dominatorii, independenții, femeia-copil și eternul adolescent etc.), persoanele care își interzic furia, colericii explozivi, violența familială, hărțuire, furie ca instrument de manipulare (aici apare - printre altele - și situația copiilor care ajung să își controleze părinții prin violență, țipete, plâns, reușind să-și însușească puterea părintească și ni se spune cât este de importantă impunerea limitelor de către părinți atât pentru perioada copilăriei, cât și pentru viața de adult), expresii disimulate ale furiei (furia înăbușită, agresivitatea pasivă, furia la volan, testarea limitelor legii), perversiune și narcisism etc.

2. Furiile îndreptate spre sine.

Îmi fac mie însumi ceea ce aș vrea să fac altcuiva.

Primul subiect atins în această parte a cărții este furia care îngrașă. Conform autorului, anxietatea netratată poate să fie una dintre cauzele excesului de greutate. Cum se explică acest lucru? Simplu: anxietatea se poate face simțită ca o senzație de vid visceral, iar pentru a scăpa de această senzație, persoana în cauză tinde să mănânce imediat. După ce a mâncat, persoana se simte mai liniștită, dar această liniște nu durează mult timp și totul se repetă.

Tot despre furie îndreptată spre sine este vorba și în cazul fumătorilor (sau în cazul oricăror persoane care suferă de o anumită dependență). Așa cum ne este clar, fumătorul știe foarte bine că țigările îi dăunează sănătății și cu toate astea, continuă să fumeze. De ce? Pentru că nu a reușit să se construiască cum trebuie pentru a se iubi suficient și a refuza să își facă rău. 

În categoria comportamentelor ce ascund de fapt o furie îndreptată spre sine sunt incluse și relațiile sexuale prin care îți faci rău ție sau celuilalt. În acest caz, persoana abordează sexualitatea ca pe o pedeapsă prin care se folosește de celălalt partener pentru a-și face rău - de exemplu, renunțarea la protecție. Sexualitatea este trăită într-un mod egocentric și narcisist și este trăită fie printr-o agresivitate neînfrânată sau printr-o sexualitate care poate pune viața în pericol. Cu alte cuvinte, persoanele care se află în această situație, se joacă cu niște limite care le pun în pericol din punct de vedere fizic și care le compromit relațiile amoroase stabile și durabile

Mai puteți afla informații despre: relațiile care fac rău, dar cărora nimeni nu le pune punct, depresie, umplerea golurilor prin comportamente neadecvate, atenuarea anxietății, automutilare, furia îndreptată către sine în rândul adolescenților etc.

3. Să te construiești fiind pe deplin conștient de furia ta.

După ce ne-au fost prezentate nenumărate situații în care furia ne distruge relațiile cu ceilalți, dar și relația cu noi înșine, a venit momentul să înțelegem de unde pornește această furie și cum puteam să ne împăcăm cu ea. O idee care mie mi s-a părut foarte importantă este că furia nu este despre aici și acum - chiar dacă un eveniment din prezent a activat-o, acesta nu are nimic de-a face cu motivele reale care o produc. Mergând în același sens, Marc Pistorio subliniază de câteva ori faptul că într-o ceartă, este greșit să gândim că este vina lui X pentru că l-a enervat pe Y, deci X își merită soarta. 

Pentru a avansa în clarificarea acestei accepțiuni a violenței conjugale, aș adăuga că oricare ar fi cuvintele schimbate într-un conflict, ele nu justifică cu nimic violența verbală sau fizică pe care o manifestă persoana colerică. Motivele profunde sunt în altă parte, dar bărbații violenți rămân adesea prinși în justificarea primară, banalizând actele și deplina lor responsabilitate.

Înțelepciunea furiilor noastre” este o carte pe care nu o pot recomanda suficient! Fie că este citită de cel furios sau de cel care se confruntă cu furiosul, informațiile primite vor fi cu siguranță prețioase. Cu toate că și furia își are rolul ei și poate să ne ajute în setarea anumitor bariere, în cele mai multe cazuri, ea nu face decât să ne saboteze și să ne creeze frustrări noi care vor conduce la noi explozii de furie.