Sunday, February 12, 2017

"Papagalul verde" - Martha Bibescu

Căci doliul este întotdeauna strălucitor; îi înfrumusețează pe cei care îl poartă și îi scoate în față, acoperindu-i cu umbre, așa cum face noaptea cu stelele.

Vrăjită de titlu și copertă, am pornit lectura așteptându-mă la o poveste plină de inocență și drăgălășenie. Tot ce știam e că urmează să citesc povestea unei fetițe care se îndrăgostește de un papagal, idee ce mergea perfect cu inocența și drăgălășenia pe care le așteptam eu. Ei bine, nici că puteam să greșesc mai mult! 

Facem cunoștință cu o tânără de 9 ani al cărei nume nu îl cunoaștem (dar facem cunoștință...) și care s-a născut într-o familie asupra căreia domnește o tristețe continuă. Părinții tinerei au pierdut un fiu, pe Sașa, nu cu mult timp după nașterea acestuia, iar de atunci mama este cufundată într-un doliu care nu pare să o mai părăsească, tatăl este mai mult plecat, iar fericirea este neacceptată în casa lor, considerând că aparține doar oamenilor fără inimă. 

Lipsită de iubirea ce ar trebui să vină din partea părinților, tânăra noastră se îndrăgostește de un papagal verde, papagal ce alege să se așeze pe umărul ei, cu alte cuvinte, în sfârșit o ființă care o alege și îi dă importanță. Papagalul este văzut ca un înger, un miracol, o șansă la fericire, dar încercările mamei sale de a-i cumpăra pasărea eșuează, fiind clar pentru tânără că fericirea nu poate fi cumpărată. Ceea ce la început pare să fie doar o fetiță căreia îi place un papagal, se transformă odată cu trecerea zilelor, într-o poveste de dragoste ce conține dorință puternică de revedere, emoții atunci când revederea are loc, încercarea controlării acestor emoții, evitarea păsării pentru alungarea chinuitoarei iubiri și tot mai mulți factori care ajută această povestea de dragoste să le facă concurență lui Romeo și Julieta, iar în același timp, să îi arate tinerei drumul spre înțelegerea profunzimii la care pot ajunge astfel de sentimente și cum dragostea nu înseamnă posesia celui iubit.

Aceste clipe în care mă delectam la vederea dragostei mele erau urmate de zile îngrozitoare când îi duceam dorul, și mai înfometată după ce mă hrănisem, așa cum se întâmplă după marile dezmățuri sentimentale.

După multe rugăminți adresate divinității, apare o a doua șansă prin care papagalul poate ajunge în casa tinerei. Entuziasmul acesteia este spulberat atunci când tatăl ei, văzând pasărea alături de fiica sa, o consideră mult prea periculoasă, comparând-o cu un alt papagal care a omorât o întreagă familie prin pasarea unei anumite boli. Acestea fiind spuse, papagalul este luat de lângă copilă. 

Odată cu pierderea frumoasei păsări, tânăra se îmbolnăvește, iar până la sfârșitul bolii devine o ființă indiferentă, lipsită de dorință, secătuită de veselie și inumanizată pentru tot restul vieții. După eșecul acestei prime iubiri, copila păstrează în suflet frica de a-și mai dori vreodată ceva, fiind conștientă că atunci când dorința i se va îndeplini poate pierde obiectul acesteia. Renunță și la încrederea pe care o avea în divinitate, considerând că rugămințile ei nu au fost ascultate atunci când avea mai mare nevoie, deci nu are rost să își mai pună baza în alte rugăciuni. Viața nu i se mai pare să aibă vreun sens, nu mai dorește nicio formă de afecțiune, respingând îmbrățișare mamei sale, gest ce i se pare complet străin. Personajul nostru nu rămâne însă blocat la vârsta de 9 ani, cititorul având ocazia să o însoțească și în perioada adolescenței și câțiva ani după aceasta, ani în care încearcă să își salveze sora mai mică, Marie, din ghearele unui destin asortat cu al său.

Ce m-a deranjat cel mai tare? Numărul de pagini! Consider că povestea este una atât de profundă, încât numărul de pagini al cărții nu a reușit să o expună la adevăratul său potențial. Tocmai din acest motiv am dubii legate de apartenența acestei cărți în teancul meu de preferate. Parcă toate se întâmplă mult prea repede, nu ai timp să cunoști personajele pe cât de mult ți-ai dori. Cu toate astea, „Papagalul verde” este într-adevăr o poveste frumos scrisă, o poveste tragică, plină de personaje care nu renunță la obiectul iubirii lor, alegere ce le macină sufletele până nu mai rămâne nimic din ele. 

Ne născusem dintr-o mamă ce nu încetase niciodată să spere și nu acceptam în nici un chip să fim dezamăgite. Incapabile de a dori alt lucru în afara celui pierdut, acest fel de încăpățânare a inimii a răpit viitorului nostru orice șansă la fericire și l-a distrus dintr-o singură lovitură.

Lectură plăcută!