Wednesday, November 30, 2016

Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven

Mereu ai fost prea sensibil, Theodore. Încă de când erai mic de tot. Îți amintești de pasărea-cardinal care s-a lovit în zbor de casa noastră? Tot intra în ușile culisante de sticlă și se izbea de ele, indiferent ce făceam și atunci tu ai spus: „Aduceți-l înauntru, să locuiască alături de noi și să nu mai facă așa”. Îți amintești? Și apoi, într-o zi, ne-am întors acasă și el zăcea lat în curtea interioară, căci zburase de prea multe ori izbindu-se de ușă, iar tu i-ai numit mormântul „cuib de nămol” și ai spus: „Asta nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă l-ați fi lăsat să intre”.
Nu vreau să aud iar despre cardinal. Pentru că adevărul este, în cazul lui, că ar fi murit oricum, fie că întra înăuntru, fie că nu. Poate că știa și el asta, și poate că de aceea s-a hotărât în acea zi să se izbească de sticlă puțin mai tare decât de obicei. Ar fi murit și înăuntru, doar că mai lent, pentru că asta se întâmplă când ești un Finch. Căsnicia moare. Iubirea moare. Oamenii se pierd pe fundal.

Recunosc că mi-a fost frică de această carte. Probabil știți sentimentul: vrei să citești cât mai repede, dar ți-e teamă să nu dai de vreo parte a poveștii care să te dezamăgească și să strice tot farmecul. Am prins o oarecare paranoia legată de cărțile cu și despre adolescenți, cum că ar fi pline de clișee și oricât de bună ar fi ideea cărții, e sufocată de prea multe momente greu de digerat. Cu tot cu paranoia, cartea lui Jennifer Niven nu prea îți lasă pauze în care să îți faci griji de bookworm, citești și nu știi când s-au dus 100 de pagini, 200 de pagini...

Toate acele locuri minunate” este alcătuită din două părți: Finch&Violet și Violent&Finch. Părțile la rândul lor sunt compuse din capitole povestite atât din perspectiva lui Finch, cât și din perspectiva lui Violet. Probabil până acum ați ghicit care sunt personajele noastre principale. :)

- Deci nu astăzi, cânt eu. Pentru că ea mi-a zâmbit.

Theodore Finch este adolescent. Ca și cum această perioadă nu aduce destule probleme, părinții lui divorțează, toți colegii îl cred un ciudat, nu simte că se poate integra și încearcă să scape de amintirile violente pe care i le-a creat tatăl său încă din copilărie. Theodore este depresiv. Chiar și așa, acesta susține că vrea să trăiască, indiferent de metodele de sinucidere pe care le cercetează atent în camera sa, indiferent de dorința de a sări de pe marginea clopotniței liceului, indiferent cât de mult își dorește să moară. Parcă tocmai pentru a se integra și pentru a-și găsi un loc al lui, un motiv care să-l țină departe de întuneric, Finch încearcă pe parcursul poveștii să se schimbe în funcție de ce crede că l-ar ajuta să treacă mai ușor peste zilele dificile. Așa facem cunoștință cu partea lui rebelă, partea lui violentă, partea lui nepăsătoare și partea lui sensibilă, apărută odată cu Violet.

...o fată care învață să trăiască de la un băiat care vrea să moară. 

Violet Markey a renunțat la toate plăcerile vieții. Odată cu moartea surorii ei, Violet decide că toate sunt doar ca să ne umplem timpul până murim și alege să-și ignore toate calitățile, să refuze orice oportunitate de a-și reveni și să se agațe constant de trauma trăită ca de o scuză care să o scape de lucrurile dificile, atât din viața personală cât și din viața de liceu. Pe vremea când sora ei încă mai trăia, cele două dețineau un blog unde scriau fel și fel de postări. Acum, din cea mai mare pasiune, pentru Violet, scrisul s-a transformat într-un coșmar. Nu mai poate să scrie despre propriile gânduri, nu mai poate să scrie nici măcar nu eseu pentru școală, nu mai poate să scrie deloc. Sau poate, dar așa cum susține nu se simte pregătită

Așa cum am menționat și în postarea cu Teancul de cumpărate, am fost plăcut impresionată de realismul cu care au fost descrise stările prin care trec personajele. Atunci când veți citi cartea, veți înțelege. Depresia nu este abordată de la nivelul „sunt trist” - este descrisă într-un mod mult mai profund, mult mai bine explicat și mult mai real. Depresia nu este o zi mai proastă, nu este un moft, nu este ceva ce dispare dacă ai o zi mai veselă, nu este ceva ce poate fi controlat pentru că ești îndemnat din exterior să fii mai pozitiv, să nu îți mai pese așa tare etc. Depresia nu dispare făcând sex (așa cum sugerează prietenul cel mai bun al lui Theodore), nu înseamnă că nu îi iubești pe cei din jur, nu înseamnă că ești egoist, nu înseamnă că ești un ciudat. Toate aceste aspecte sunt foarte bine scoase în evidență în cartea lui Jennifer Niven. Atât acestea cât și importanța alegerii de a nu ne mai ascunde după orgolii imense și a recunoaște că simțim. Așa cum spunea o profesoară de-a mea zilele trecute, până la urmă asta ne face oameni și asta înseamnă viața.

Violet și Theodore reușesc să se completeze reciproc (fără clișeele de care mă temeam eu la început) și să se ajute în a găsi un motiv de a rămâne (în viață/oameni/împreună/într-o variantă mai bună etc.) și de a-și schimba perspectiva asupra lumii și asupra vieții. Cu ocazia unui proiect primit ca temă, aceștia fac diverse călătorii în care îți este mai mare dragul să îi însoțești. Preferata mea - probabil va fi și a voastră - este călătoria cei duce la rulote. Am menționat că rulotele respective sunt niște librării drăguțe?

Lectură plăcută! 

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.
Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria Beletristică.

Tuesday, November 29, 2016

Teancul de cumpărate (1)

Cu puțin ajutor din exterior, în luna noiembrie, mi-am amintit cât de multă plăcere aduc cărțile în viața mea. Alături de reduceri, Black Friday, o pagină prietenoasă de Facebook și un parteneriat adorabil, am reușit să-mi trezesc la viață latura de bookworm, adormită de ceva timp. Cei care mă urmăriți pe INSTAGRAM deja ați împărtășit cu mine bucuria apariției noilor mei copii - uite-i ce drăguți sunt!

Cartea de Crăciun de Selma Lagerlöf - m-am îndrăgostit de această carte imediat cum am pus ochii pe ea, în timp ce mă plimbam printr-o librărie din oraș. Ilustrațiile din interior sunt realizate de Ilon Wikland și sunt absolut superbe, aducătoare de magie și amintiri din copilărie - așa cum mă aștept să fie și povestioarele pe care le însoțesc.

Crăciunul în cele mai frumoase povestiri - în acest volum au fost adunate povestiri scrise de Charles Dickens, Mark Twain, Arthur Conan Doyle, Oscar Wilde, O. Henry, Harriet Beecher Stowe, Elizabeth Gaskell, Herbert W. Collingwood și Henry van Dyke. Îmi doresc această cumpărătură de anul trecut (sau de acum doi ani?!). La un moment dat nu mai reușeam să o găsesc în stoc și deja o adăugasem pe lista pe cărți pierdute pentru că nu le-am cumpărat la timp. Din fericire, cu ocazia Black Friday am reușit să apăs disperată pe butonul de „Adaugă în coș” fără vreo surpriză ulterioară care să conțină „Ne cerem scuze....”. Știți voi. 

Un băiat numit Crăciun de Matt Haig - vă spun direct că sunt îndrăgostită de această carte! E adevărat, deocamdată doar de partea estetică. În curând, odată cu începutul lui decembrie, sufletul o să mă lase să citesc cărți cu tematici crăciunistice (da, este un cuvânt - al meu, dar este). Motivul principal pentru care am cumpărat această carte este cuvântul Crăciun. Nu știu de ce nu m-am gândit la nimic altceva, ilustrații, poveste etc. Apoi a ajuns. Deci, ilustrațiile sunt realizate de Chris Mould. Personal, ador munca sa! M-am îndrăgostit de ilustrațiile sale încă de când am citit Measle și Vrăjmintitul, realizând ulterior că dețin două cărți scrise de Chris Mould (evident și ilustrate de el), mai exact primele două volume din seria Ceva cu adevărat ciudat. În caz că vă pasionează cărțile ilustrate, bonus și cărțile cu povești despre și pentru Crăciun, cartea lui Matt Haig este un must-have!

Papagalul verde de Martha Bibescu - în timp ce purtam o discuție cu mine (nu judecați!), am ajuns la concluzia că n-am mai citit de mult autori români (cu excepția Corinei Ozon). De aici reiese motivul pentru care am ajuns la această carte. Recunosc că nu eram prea interesată până vă văd că povestea este despre o fetiță care se îndrăgostește de un papagal - dacă asta nu vă face curioși, nu știu ce ar putea. 

Patria locotenentului Schreiber de Andreï Makine - așa cum ni se aduce la cunoștință, această carte este un omagiu adus lui Jean-Claude Servan-Schreiber, comandant în cel de-al Doilea Război Mondial și luptător în Rezistență. Este nevoie să spun mai mult? Abia aștept să o citesc! 

Între cer și pământ de Jón Kalman Stefánsson - cu această carte voi avea un fel de blind date. Nu am nici ea mai vagă idee ce mă așteaptă odată ce încep lectura. Intenționat nu am citit nimic legat de povestea cărții, mulțumindu-mă cu părerea unei cititoare, conform căreia este o carte care-ți atinge sufletul și te pune pe gânduri. 

Așa cum am menționat încă de la început, luna aceasta am dat de o pagină de Facebook a cărei clientă fidelă îmi doresc să rămân. Pagina este Raftul cu cărți. Vă invit să aruncați un ochi. Prețurile cărților sunt foarte bune - uimitor de bune, aș putea adăuga.

Ultima, dar nu cea din urmă, Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven -aceasta este cartea primită de la librăria online, Libris. Curând voi reveni cu o recenzie, de aceea nu voi spune în momentul ăsta decât că m-a surprins felul realist în care sunt prezentate stările personajelor, ca și cum mi-ar fi descrise de cineva care a trecut prin experiențele respective în realitate. Mesajul cărții mi se pare unul foarte important și delicat în societatea noastră, majoritatea alegând să nu vorbească despre boli precum depresia, anxietatea sau combinarea celor două într-un iad personalizat. 

Lectură plăcută orice ați citi! 

barcă veche pe valuri noi

- Că tot a venit vorba de repetiții, cred că tocmai am realizat care e faza cu rolurile din noua generație. Aș minți să spun că nu m-am gândit la asocierile astea de la început, doar că am sperat să mi se schimbe viziunea cu timpul. Nu s-a întâmplat.
- Și? Personajele astea pot conviețui împreună?
- Până acum, istoria arată că nu. De fapt, pot rămâne împreună, dar nu fac decât să îți sece sufletul unul altuia. Tot istoria demonstrează și treaba asta - nu sunt eu pesimistă, în caz că la asta te gândeai. 
- Vreun plan de salvare nu îți apare în viziunea asta?
- Apare vreodată? 
- Deci orice s-ar întâmpla, eșecul nu poate să fie evitat? Asta spui? 
- Spun că trebuie ales eșecul care te lasă în viață după ce-l trăiești - dacă înțelegi ce vreau să zic. Aș minți să spun că nu mi-ar plăcea să fac o comparație mai amănunțită și poate chiar să călătoresc în viitor și să văd cu ce au fost înlocuite viciile de acum. Poate chiar să aflu dacă am reușit să încalc toate promisiunile făcute și să devin exact ce urăsc acum. Cine spune că ei doi nu au fost minunați la început? Cine spune că nu au fost sinceri? Sunt doar curioasă dacă se merită. Dacă pentru ei a meritat. Fără vreun răspuns banal cu binecuvântări și mulțumiri - serios, dacă a meritat.