Wednesday, August 24, 2016

te ia de mână și te duce la dracu

Sunt două. Împart cam tot ce se poate. Una din ele se plimbă ziua, cealaltă se plimbă noaptea. Se chinuie reciproc. Se aleargă, se bat și se mint. Pierd împreună tot mai multe lucruri esențiale. Evident, nu știu să le mai recupereze. Dacă le asculți poveștile, plângi. Dacă le asculți planurile, fugi. Oricum nu poți purta un dialog cu ele, sunt prea agitate - nici nu te vor observa, să nu mai zic de ascultat. 

Le urmăresc de prea mult timp. Știu că după ce mă plimb cu una din ele, cealaltă se va simți trădată și va porni o furtună cumplită. Știu că fiecare are genul ei de furtună, dar ambele te scot de pe drumul principal și te aruncă în primul șanț. Știu că e greu să ieși din șanț. Știu că de multe ori ești nepregătit și rămâi un timp acolo, la adâncime. Știu că la un moment dat ochii ți se vor obișnui cu întunericul și nici nu vei mai simți lipsa luminii. Știu că e cald și confortabil până încerci să te răzvrătești. După asta, Dumnezeu cu mila! 

Umblă vorba că, de curând, au ieșit la un pahar. Cică a fost ciudat și nepotrivit. Cică s-a făcut liniște și frig. Cică s-a umplut aerul de amărăciune - în toate formele ei. Eu nu știu exact, eram în șanț. Ce vă pot spune e că a fulgerat mult și apoi au apărut țurțuri în forme ciudate. Îmi făceam de lucru privind norii - sunt prieteni buni. Din când în când se auzeau vocile oamenilor de deasupra. Multe erau voci de copii. Altele erau zbierete de durere. Apoi ceva mi-a sfâșiat inima și am strigat după ajutor. 

Thursday, August 18, 2016

Dragă copilă,

Dacă scrisorile ar fi fost singurul nostru mijloc de comunicare, da, septembrie 2013 a fost acum foarte mult timp.  Nu mă pot abține: ce s-a întâmplat cu scrisul tău aranjat? Obișnuiam să recunosc scrisorile tale după scris, acum abia dacă mi-a venit a crede cine este expeditorul. Asta așa, legat de ce îmi spuneai la început. Apoi, copilă, din experiența mea cu dorințele tale, ceva îmi spune că acum mi-ai scrie cu totul altă poveste. Mai vrei să te întâlnești cu personajul despre care îmi povesteai? Mă îndoiesc. Știi la fel de bine ca mine cât de puternic ar fi contrastul acum și cât de neplăcut ar fi trimpul petrecut împreună - nu mă poți contrazice. Gândește-te că era greu și pe vremuri, dar acum?! 

Ca să ating și subiectul ăsta, știi deja că nu mă pot întoarce după cum îmi poftește inima. Mă tot uit - mai nou - la seriale cu ființe supranaturale. În caz că voi da de-o portiță de scăpare, ești prima pe care o voi anunța, stai liniștită. E bine aici, vreme mișto, nici prea cald, nici prea frig, vecini de treabă și nici de muncă nu prea mă pot plânge. Nu mă mai simt așa bătrân în ultimul timp, poate a venit timpul să îmi schimbi apelativul. Sau nu, mai bine nu. 

O cunosc pe M.A. - poți să ai încredere în ea. Ca sfat pentru supraviețuire ar fi să ai răbdare, poate deveni obositoare cu timpul. Nu știu dacă ai observat dar este printre puținii care își mai fac munca plini de entuziasm. Poți să împrumuți de la ea puțină energie pozitivă - sigur îți era dor de îndemnurile astea! Am auzit că ai rămas tot plină de pesimism, cu alte cuvinte, nu ți-ar strica să le molipsești de la M.A. - sper să nu se întâmple invers. Apropo, ea știe de noi? Te rog să nu-mi faci reclamă negativă! 

E adevărat că unele idei ale tale mi-au aruncat palme peste frunte. Totuși, citind mai atent, m-am liniștit când am dat de bazaconii familiare, griji de care te-am mai auzit și umorul de care îmi era dor. Cafeaua o fac la fel ca întotdeauna - nu ți-ar plăcea. Dacă vrei, poți să stai leneșă și lipsită de griji pe fotoliul albastru din sufragerie - dacă îl mai ai. Imaginează-ți că sunt prin zonă și te cicălesc în legătură cu ceva - după asta o să apreciezi mai mult alegerea mea de a pleca. 

parcă din altă dimensiune,
bătrânul.