luni, 22 iunie 2015

Larklight de Philip Reeve

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.

„Dimineața m-am trezit într-un pat confortabil, într-un apartament încântător, ale cărui ferestre dau spre o grădină bine îngrijită, cu mulți fagi roșii foarte înalți. Mi-am dat imediat seama că mă aflat pe planeta Marte căci am recunoscut în zare culmile înzăpezite ale Muntelui Victoria, arătând exact ca în tabloul din salonul albastru de la Larklight.”

O POVESTE INCITANTĂ DESPRE CURAJ ȘI TĂRIE DE CARACTER ÎN CELE MAI ÎNDEPĂRTATE ZONE ALE SPAȚIULUI. 

Recunosc că Philip Reeve știe cum să construiască o poveste plină de suspans! Chiar dacă acțiunea pare mai potrivită pentru copii, eu m-am bucurat de fiecare detaliu ce intră în compoziția aventurii de pe Larklight. Ca să se înțeleagă, Larklight este casa lui Art și a surorii sale, Myrtle - nimic neobișnuit până aici. Însă, dacă aș spune că locația casei este în spațiu? Mult mai bine!

Să recapitulăm: Art, împreună cu sora și tatăl lui își trăiesc viața liniștiți pe Larklight, alături de creaturi precum peștii care zboară prin spațiu, Zbârnâitorii Roșii de grădină, porcii plutitori, etc. Toate bune și frumoase, până într-o zi când mult așteptata navă-curier aduce vești de la un anume domn Webster care intenționează să le facă o vizită în interes științific - tatăl celor doi fiind un cunoscut cercetător.

După minuțioase pregătiri, în ziua cea mare, vizita vine din partea unei creaturi înspăimântătoare: un păianjen uriaș însoțit de o armată de alți păianjeni mai mici - dar la fel de înspăimântători. După ce „îmbracă” Larklight în propriile pânze, păianjenii atacă gazdele fără niciun motiv aparent. Din fericire, atât Art cât și Myrtle reușesc să scape și să-și pornească aventura spre reședința guvernatorului din Port George, pentru a-i cere ajutorul. Chiar dacă intenția lor este bună, planul le scapă de sub control atunci când aterizează pe Lună și dau de altă amenințare: Molia Olăreasă. 

E adevărat că multe din întâmplările ce urmează nu sunt cele mai fericite, dar mulțumită lor, Art și Myrtle își fac un grup de prieteni noi - nu cei mai doriți de către ei, dar cei mai potriviți în situația dată: pirați spațiali. Nu, nu mă refer la pirați normali - echipajul este alcătuit din tot felul de ființe extraterestre interesante, conduse tocmai de Jack Havock, „teroarea continentului eteric”.

Mă bucur mult că am citit în sfârșit cartea lui Philip Reeve. Cel de-al doilea volum stă pe rafturile bibliotecii mele de ani buni, așteptând să fie citit. Acum se va întâmpla și acest lucru. Personajele cărții mi-au devenit foarte dragi, ca să nu mai zic de felul în care este scrisă povestea, descrierile superbe alea spațiului în viziunea autorului și paragrafele pline de amuzament, specifice genului. Nu cred că mai e cazul să spun scriu că ilustrațiile pe care le conține cartea dau un farmec cu totul aparte lecturii - dar am spus-o scris-o.

„Dar mai întâi, voi gusta o brioșă unsă cu unt și voi bea o ceașcă de ceai.”

sâmbătă, 20 iunie 2015

nu era lumina aprinsă, se reflecta minciuna

Cu cât mă uitam mai mult la el cu atât mai clar îmi era că stăteam pe locul altcuiva. Așa că am făcut cel mai simplu lucru posibil: am decis să mă ridic și să-mi amintesc unde și cu cine-mi doream să stau de fapt.

vineri, 5 iunie 2015

contrast

9:45
Îmi place că intră lumină pe fereastră. Nu vreau să fie cald când o să ies din casă. E mai important cursul sau ar trebui să mă uit la „Hannibal”? Cum de s-au strâns toate pe ultima sută de metri?! Oh, stai, mă sabotez singură. Am fost nesimțită aseară? Păi sigur că am fost! Poate doar s-au aliniat planete greșit. Mai e ceva retrograd? Dacă da, pentru cât timp?! Azi o să fiu mai atentă la partea plină a paharului - unde se află mesajele drăguțe și momentele în care te prinzi că e o capcană și trebuie să negi tot. Crăciunul ar trebui să vină mai repede anul ăsta! Pinguini. Să nu uit cărțile. Sper să plouă azi - dar numai după ce ajung eu acasă, îmi fac un ceai și mă așez la citit. Au început să-mi placă autorii români - am început să accept trandafirii cu plăcere, mă duc naibii. Cum pun stop? Cum dau înapoi? Vreau să merg la munte. E fix. Căcat. S-ar zice că am învățat ceva din notele de subsol. Am cam ciuruit concluziile. Noi să fim sănătoși. Așa o să-mi stea părul toată ziua?! Ar trebui să mă gândesc serios la felul în care îl avea tuns actrița din film. Să mă fac blondă? Iar mă sabotez singură. Hai că am treabă. Abia m-am așezat pe scaun, să mai stăm. Nu mai e chiar așa soare. Pierd ceva important dacă plec weekend-ul ăsta? Piesele de teatru le-am mai văzut, nu e pagubă. Dar altceva. Pierd altceva important?! De exemplu, știu ce am pierdut aseară. Ce-mi permit să mai pierd? Gata, liniște în sală!

17:14
Mi-e foame și mâncarea nu e gata. Până acum am fost drăguță dar nu știu exact ce am reparat de ieri. Aș întreba de planurile pentru weekend dar mi-e teamă că mă includ - nu vreau să mă includă. Am citit despre o tipă care nu a gândit pe termen lung, a aruncat totul la coș pentru o plimbare prin Londra, apoi a regretat. Eu nici măcar nu am pusă pe lista „plimbarea la Londra”, ce să mai zic de efectele ei?! Probabil vor rămâne doar dorințe pentru un 2016 mai bun. Aoleu! Mă îngrozesc sărbătorile - acum că am realizat cine ar putea să-mi țină companie. Nu! Totuși, nici aseară, nici azi, nu a fost un factor negativ - cred că sunt doar eu ciufută. Da, ciufută! Weekend-ul ăsta îmi bag picioarele și nu... a, stai, luni am examen. Reiau: Weekend-ul ăsta îmi bag picioarele puțin, în pauzele de citit cursuri la fundamente. Nu e vina mea că „Hannibal” mi-a deschis pofta de seriale și că am ascultat sfatul de a mă uita la „Suits”. Apoi, nu mă fac vinovată nici de faptul că au venit cărțile așa repede sau că îmi plac poveștile lui Lucian Dan Teodorovici - ca să nu mai zic că am de terminat culegerea de spețe. Mai târziu mă apuc de colorat. N-am apucat ieri să-mi iau creion așa că las testele grilă pentru altă dată - poate ziua de dinaintea examenului la engleză. Nu știu dacă am scos toate cursurile pentru luni. Da, sunt toate 13. Să fie un semn? Să-ncepem: „Senzația este primul nivel psihic de prelucrare...” - distracție.

17:37
Plouă. Îmi place când plouă!

joi, 4 iunie 2015

acoperiș în flăcări

Mă întreb dacă ți-ai dat seama unde s-a produs ruptura. Nu era evident că soluția nu consta în ruperea petalelor? Probabil unii au nevoie de instrucțiuni de folosire - scrise pe frunte. Te țin tocmai unde nu trebuie, blochezi tot traficul, de cele mai multe ori mă ții pe loc, câteodată mă tragi înapoi și niciodată nu mă faci să-ți înțeleg motivele.

Nu cred că e vorba de profesie, cărți sau personalitate. Nu ar avea de ce. Am mai găsit povești cu personaje asemănătoare de care m-am distanțat rapid - nu-i chiar așa greu. După ce am văzut câte lucruri sunt de fapt inversul a ceea ce credeam, îmi pare rău că nu am fost mai atentă la început, poate prindeam o sclipire în care să văd viitorul - sau ceva așa. Nu-i amuzant cum am fugit de la un capăt la altul și tot nu sunt mulțumită? Să râdem, zic.

miercuri, 3 iunie 2015

pot să jur că mă gândisem la un titlu bun...

Acum stau și mă gândesc ce șanse există ca individul să ia bilețelele, să le lipească la loc și să arunce peste ele cine știe ce vrăji ciudate care să transforme cuvintele scrise în blesteme cu acte vrăji în regulă. Știu că asta aș face eu. Sunt tare curioasă ce a scris doamna singură din ultimul rând. Ce probleme are acasă? Copiii nu se descurcă la matematică? Ăsta e motivul pentru care știe încă teorema bisectoarei? Sau, ca să trec în alt registru, sunt curioasă ce a scris bătrânelul sociabil care s-a dovedit că nu e una și aceeași persoană cu taximetristul vorbăreț - din păcate.

Cred că doamna blondă din primul rând era îndrăgostită - sau doar își dorea bomboane mai mult decât îmi pot eu imagina.

Bine că subconștientul ne-a ajutat să aflăm că bărbații sunt iubăreți și femeile sunt frumoase. Cum rămâne cu inteligența? Te-a cam trădat situația de data asta. Norocul meu tău că sunt suficient de nehotărâtă încât să nu fac nimic concret. Dintre cele două portițe aleg disperarea. Funcționează cel mai bine, rezultatele se văd repede și sigur - nu am timp de tehnici soft care nu-mi garantează nimic. Ca de exemplu: plecăm sau nu?